Grecia antică a inaugurat în istorie formulele superioare de organizare politică – practic, a „inventat” politica, reguli de drept referitoare explicit la proprietatea privată, conducere reprezentativă și libertate juridică. Pe fundalul unei dezvoltări a agriculturii, comerțului, meșteșugurilor, a circulației monetare, s-a constituit polisul – cetatea-stat, ca unitate de teritoriu, locuire, instituții, valori juridice, religioase, morale etc. Întreaga viață publică și privată a vechilor greci se derula în jurul ideii de cetate, garanție a drepturilor civile, a averii și persoanei fizice. În legătură cu cetatea-stat, a luat naștere și s-a împlinit și calitatea grecilor de cetățeni, mai exact de oameni liberi, proprietari, purtători de arme, membri ai unei comunități de tradiții, valori materiale, morale și religioase, de aspirații etc. „Polisul este acolo unde se află corpul civic”. Politeia reprezenta ansamblul de instituții dintr-un polis. Patrios politeia echivala cu dreptul cutumiar al strămoșilor. Străinii (periecii sau metecii) nu aveau drepturi politice, iar hiloții (populații dependente de Sparta) și sclavii (prizonieri de război, datornici etc.), folosiți la muncile agricole în mine, ateliere meșteșugărești, flotă, erau considerați aproape animale; celelalte populații neelene erau numite barbari. Grecii trăiau organizați în triburi, fratrii, familii (génos) și vorbeau, până în secolul II î.Hr., dialecte diferite. Puterea politică a evoluat de la autoritatea regilor la cea a aristocraților agrari, pentru a atinge stadiul în care averea se va impune în locul originii sociale și a prestigiului religios și militar.
În acest context de instituții și tradiții, s-au întemeiat și polisurile de referință ale Greciei, Sparta și Atena, în secolele IX — VIII î.Hr., prima în Peloponez, cea de a doua în Attica. Ele au fost rivale redutabile la hegemonia Eladei, Sparta – ca stat oligarhic, militarist, cu bază economică agricolă, dominată de aristocrația funciară tradițională, Atena – ca democrație, mare putere maritimă, cu resurse materiale impresionante, agricole, „industriale”, financiare, condusă de o aristocrație cu putere financiară.
Viața publică în ambele orașe-stat se desfășura în cadrul cetății (activități politice, religioase, sportive, spectacole, războaie). Instituțiile de putere se asemănau în mod formal; cele militare erau aproape identice și porneau de la:
obligația tuturor cetățenilor de a presta serviciul militar;
organizarea pentru luptă pe principiul structurilor de fratrie, trib și teritoriale;
divizarea armatei în infanterie (grea – hopliți), cavalerie și flotă.
Un rol însemnat revenea ritualurilor religioase (în cinstea zeilor cetății), spectacolelor, ceremoniilor de inițiere, teatrului. Spațiul public al cetății era dominat la spartani de război și zei, la atenieni de politică, afaceri, teatru etc. Numai bărbații liberi aveau dreptul de a alege și de a fi aleși, de a deține și transmite proprietăți.
Viața privată în Sparta și Atena evolua în jurul familiei, condusă autoritar de bărbați. Femeile aveau în grijă gospodăria și educația copiilor, mai ales a fetelor, și, uneori, purtau armele. Controlul statului se exercita mai evident la Sparta, prin norme morale și comportamente fixate de Licurg (secolul IV î.Hr.). Atena cultiva, într-o oarecare măsură, „libertinismul”.
Democrația ateniană respecta următoarele principii: egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii (isonomia); libertatea individuală; libertatea cuvântului; participarea la guvernare. Platon caracteriza acest regim ca o guvernare aristocratică, exercitată cu aprobarea demosului. Era o democrație directă, cu întrebuințarea votului direct, dar limitată la teritoriul unui oraș-stat și la categoria bărbaților liberi, cu excluderea femeilor, metecilor, sclavilor etc.
Modelele de organizare politico-administrativă din Sparta și Atena se regăsesc, cu adaosuri originale, desigur, și în alte polisuri grecești. În Grecia propriu-zisă, orașele-stat mai puternice erau: Teba, Corintul, Argosul. Pe țărmul asiatic al Mării Mediterane, grecii fondaseră cetăți prospere precum: Milet, Efes, Halicarnas. În alte părți ale Mediteranei se evidențiau: Cumae, Crotona, Tarent, Sibaris, Cirene, Naucratis, Masalla. La Marea Neagră ființau: Byzantion, Trapezunt, Chersones, Tomis, Histria, Callatis, Mesembria. Întreaga lume grecească împărtășea valori culturale, instituții și aspirații politice comune. Pentru prima dată în istorie apărea în Europa, în bazinele Mării Mediterane și ale Mării Negre, o asemenea unitate de înaltă civilizație; integrarea într-un sistem economic unitar a furnizat Greciei produsele alimentare de bază, sclavi, materii prime pentru „industrie” și o piață de desfacere stimulativă pentru metropole. Economia de bani a spart tiparele economiei închise de „supra venituri”.
Difuzarea valorilor vechii Elade pe spații întinse, în Antichitate, a fost rezultatul și unei „mari colonizări”, realizate în secolul VIII î.Hr. Războaiele dintre orașele-stat, creșterea populației, conflictele sociale au determinat contingente de cetățeni să-și părăsească locurile natale și să întemeieze colonii. Prin intermediul lor, grecii au intrat în legătură cu popoarele Asiei, Africii, Europei Centrale, de Est și de Vest, au stimulat relațiile dintre culturi, până atunci izolate, au edificat adevărate rute de navigație și piețe comerciale; procesele de întrepătrundere etno-culturală și de civilizație au început, în consecință, să se intensifice pe Vechiul Continent.
Totuși, unitatea statală a Eladei nu s-a putut înfăptui prin forțe exclusiv proprii. Rivalitățile dintre polisuri și dintre „partidele” politice au împiedicat constituirea unei „mari puteri” grecești. La un moment dat, această tendință părea să fie stimulată din exterior de amenințarea persană. În fața ei, Atena și Sparta, urmate de majoritatea cetăților elene, și-au pus în comun resursele militare, câștigând așa-numitele Războaie medice (490–479 î.Hr.), în urma marilor victorii de la Marathon (490 î.Hr.) și Salamina (480 î.Hr.). Dar Războiul peloponeziac (431–404 î.Hr.), purtat de Atena și Liga de la Delos (alianță patronată de metropola din Attica) împotriva Spartei și a Ligii peloponeziace a aruncat, din nou, lumea greacă în haosul războiului civil. Victoria Spartei din 404 î.Hr. a determinat coalizarea celorlalte polisuri contra ei și, în final, afirmarea Tebei ca putere hegemonă în Grecia continentală, în intervalul 371–362 î.Hr.
Abia Regatul Macedoniei, sub Filip al II-lea și Alexandru Macedon, va unifica Elada, prin cucerire (336 î.Hr.). Imperiul creat ulterior de Alexandru cel Mare (331–323 î.Hr.) în Europa de Sud-Est, Asia și Africa de Nord avea să dea naștere „lumii elenistice” pe temeliile căreia se vor fonda regatele Antigonizilor, Seleucizilor, Ptolemeilor. Sparta și Atena își vor pierde atunci definitiv importanța politică, dar vor rămâne și după cucerirea romană (secolul II î.Hr.) simbolurile a două moduri de organizare și exercitare a puterii politice: oligarhia și democrația.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu