Dacii la Roma

Dacii s-au aflat la Roma, împreună cu alte popoare aflate în regiunea cunoscută azi sub numele de Balcani, cum ar fi ilirii, încă din perioada cuprinsă între anul 44 î.Hr. (moartea lui Iulius Caesar și anul 31 î.Ch., corespunzător instaurării principatului lui Augustus. Ei aveau mai multe preocupări, însă, în principal, erau gladiatori, și li se potrivea destul de bine, ținând seama de caracterul dacilor, care preferau lupta individuală. Gladiatorii se antrenau în mici arene numite "ludus". Se cunosc patru denumiri ale acestor arene: Dacicus, Gallicus, Magnus, Matutinus. Existența arenei Dacicus arată că erau un număr mare de daci care luptau ca gladiatori. Mai târziu, când Dacia a devenit provincie romană, ei și-au îndreptat atenția mai mult către activitatea militară, devenind membri ai gărzii imperiale - pretorieni, și în garda călare - equites singulares. Inscripțiile pietrelor funerare ale soldaților ce au aparținut gărzii imperiale țin, în mod deosebit, să amintească locul de origine al defuncților; de exemplu: natione Thrax - pentru traci.

Astfel, se remarcă cea a lui Lucius Avilius Dacus, al cărui nume e sculptat în marmură, în anul 70 d.Ch., deci anterior cuceririi Daciei. O altă inscripție a fost descoperită pe Via Flaminia, și este dedicată memoriei reginei Zia, văduvei regelui costobocilor, Pieporus, pusă de nepoții ei Natoporus și Driglisa. Se pare că pe Via Flaminia erau găzduiți ostateci de origine regală și nobilă. Prezența dacilor la Roma, în garda imperială, este relevată și de multele inscripții în marmură, dedicate împăraților, și pe care se aflau și numele soldaților și unde erau precizate și locurile de origine: Aurelius Valerianus Drubeta, Antonius Bassinass Zermizegetusa, Titus Lempronius Augustus Apulum. S-a constatat că aproape 120 de nume sunt dacice, dintre care 15, proveneau din Sarmizegetusa. Printre aceștia se remarcă Claudiano, centurion din cohorta a VI-a. Mai trebuie amintit cazul lui Iulius Secondinus, natione Dacus, pretorian rechemat în serviciu, care a ajuns la vârsta de 85 de ani, în condițiile în care, în acea vreme, rar se ajungea la vârsta de 60 de ani.